Ce înseamnă noua ordonanță pentru prețurile la mâncare: supermarketurile nu mai au nicio șansă acum

de: Mădălina Bahrim
20 10. 2023

Mulți români nu știu ce reprezintă, de fapt, celebra ordonanță a Guvernului care intervine în zona prețurilor la alimente și nici nu au auzit de faptul că aceasta urmează să fie prelungită.

Despre aceste aspecte vom vorbi în rândurile următoare: este esențial să știi că de luni de zile avem în vigoare o ordonanță care prevede concret plafonarea adaosului comercial la alimente. Este o măsură prin care Executivul de la București încearcă să țină sub control costul coșului zilnic al românilor, în condițiile unei inflații mari, care a adus scumpiri în lanț în ultimul an.

Citește și Nu știu cum trăiesc românii cu asemenea scumpiri, nici în Danemarca sau Belgia nu vezi așa ceva: prețurile noastre, de mila UE

Inflația scade, dar prețurile rămân tot mari

Amintim că, potrivit celui mai recent raport al Băncii Naționale a României (BNR), rata anuală a inflației a continuat să scadă pe ansamblul primelor două luni ale trimestrului III în linie cu previziunile, coborând de la 10,25 la sută în iunie, la 9,43 la sută în august, pe fondul decelerării creșterii prețurilor alimentelor și al continuării descreșterii dinamicii prețurilor energiei, contrabalansate doar parțial ca impact de scumpirea combustibililor și medicamentelor.

În același timp, rata anuală a inflației CORE2 ajustat și-a accelerat scăderea în primele două luni ale trimestrului III, coborând ușor sub nivelul prognozat, la 12,0 la sută în august, de la 13,5 la sută în iunie. Evoluția este atribuibilă în principal efectelor de bază dezinflaționiste, descreșterii cotațiilor mărfurilor, prioritar agroalimentare, și măsurii de plafonare a adaosului comercial la produse alimentare de bază. Ea reflectă însă și o temperare a influențelor de sens opus decurgând din transferarea treptată asupra prețurilor de consum a costurilor crescute ale firmelor, îndeosebi a celor salariale, în condițiile rezilienței cererii pe anumite segmente, precum și din evoluția prețurilor de import.

Prețurile la alimentele de bază, ținute în frâu până la finele anului

În condițiile în care inflația nu ne va lăsa în pace nici în lunile viitoare, Guvernul vrea să prelungească ordonanța privind plafonarea adaosului comercial.

Ministerul Agriculturii a publicat în transparență decizională proiectul de ordonanță prin care se prelungește această măsură deosebit de utilă pentru mulți români copleșiți de scumpiri.

Citește și Pe ce-și mai cheltuie românii simpli banii: nu contează că ești sărac sau bogat, îți vine curierul la ușă